Responsabilul SfH de la nivel local este acea persoană care cunoaște și respectă Legea și Promisiunea Cercetașului, regulamentul și statutul atât a centrului local cât și cel al ONCR.
Responsabilului SfH local cunoaște Politica Safe from Harm a ONCR și a participat la training-ul de formare SfH.
Este membru în Organizație și are minim 21 de ani împliniți. Este demn de încredere și are capacitatea să medieze diverse situații, să gestioneze conflicte. Prezintă o gândire critică și este o persoană integră.
Cazurile de abuz din categoria ușor (nivel micro), spre exemplu comportament răutăcios, porecle, palmă, tras de perciuni, de păr, lipsa totală sau cantități neadecvate ale produselor alimentare în cadrul activităților, se vor soluționa de către responsabilul SfH la nivel local.
În urma soluționării, acesta întocmește un raport de caz și înregistrează cazul în registrul național de cazuri. La finalul anului, acesta va prezenta echipei SfH un raport de prezentare a cazurilor din Centrul său local.
În cazul în care situația depășește gradul de competență al responsabilului SfH de la nivel local sau intră în conflict de interese cu propria persoană sau cu un alt lider/voluntar adult care este apropiat lui sau chiar cu șeful de centru local, cazul este predat către responsabilul SfH regional.